ArticoleBusiness

Este acum un moment bun din punct de vedere economic pentru a dezvolta o afacere în România?

Este acum un moment bun din punct de vedere economic pentru a dezvolta o afacere în România?

România a fost mereu o ţară a surprizelor şi în fiecare an am găsit suficiente argumente să spunem că nu este momentul propice pentru investiţii. De asemenea, în fiecare an am spus că suntem totuşi într-o situaţie mult mai bună faţă de alte ţări şi alte economii, dacă ne uităm la anumiţi indicatori.

Oamenii de afaceri sunt mereu rezervați în privința evoluției economice. Eu aş spune că economia României va continua să crească, dar avansul se va tempera semnificativ în anii următori, dacă nu se iau măsuri concrete de a sprijini eficienţa mediului de afaceri. Aici mă refer la investiţii în infrastructură, la stabilitate în domeniul fiscal, la legi care să nu mai fie schimbate de cateva ori pe an.

Printre principalele probleme pe care le semnalează mediul de business sunt inflația, deprecierea leului, scumpirea creditării, dar și incertitudinile legate de deciziile guvernamentale.

Iată ce mi-au spus câţiva antreprenori români despre cum arată perspectivele mediului de afaceri prin ochii lor:

Dragoș Petrescu, antreprenor grupul City Grill:

Eu sunt foarte optimist și cred foarte tare în România. Cu o oportunitate imensa de business în multe direcții, dar cu siguranță în industria noastra de ospitalitate este o oportunitate să investești astăzi. Și cred foarte tare în asta. Cred că există șansa să aducem o parte din acești 4 milioane de oameni înapoi. Trebuie să vii cu salarii mai mari, dar mai important decât salariile este cum te comporți tu cu el și să fii alături de el în toate etapele vieții. Când are nevoie de casa îl ajuți să își cumpere casă, să își facă credit, sau să îi închiriezi tu o casă, sau să i-o dai pur și simplu, pentru că ai nevoie de el și că merită să faci acest efort pentru el. Realist vor veni o parte din oameni înapoi.”

Cum vezi viitorul României?

Asta l-am întrebat şi pe Marius Ghenea, antreprenorul în serie cu peste 25 de companii ridicate în ultimii 25 de ani şi business angel pentru multe proiecte interesante. Iar răspunsul lui Marius Ghenea legat de perspectivele României şi cele de business sună aşa: „Sunt tot felul de provocări pe care le vedem în condiţiile unor probleme de stagnare la nivel guvernamental şi de decizie politică. În ultima vreme schimbările prea dese de guvern, de legislaţie, au creat numeroase provocări pentru antreprenoriatul românesc. Dar în linii mari la 100 de ani de la Marea Unire, viitorul României sună destul de bine în opinia mea. De ce? Pentru că există atâtea resurse de creştere în România, pe lângă resursele naturale pe care România le are, faţă de multe alte ţări din Europa. Avem totuşi multe resurse de inteligenţă şi aici mă refer la zona de IT care se poate dezvolta semnificativ în continuare la PIB-ul naţional prin export de inteligenţă, export de valoare şi de tehnologie.”

L-am întrebat şi pe Dan Isai, antreprenorul român ce a pus pe picioare Salad Box, al treilea cel mai mare lanţ de fast-food-uri din ţară după McDonalds şi KFC, cum vede el România: „România este o ţară frumoasă, la care eu ţin foarte mult. Prefer să rămân aici, să îmi cresc familia aici.  Cred în ţara asta. Cred în oamenii care sunt în ţară. Cred în oamenii care au plecat din ţară şi s-ar putea întoarce aici. Pe de altă parte, cred că este multă mizerie pe partea de guvernare şi multe interese. Sunt şi în alte părţi, dar aici trag ţara în jos şi nu o lasă să se dezvolte.  Cred totuşi în oamenii acestei ţări.”

*** FRAGMENT din articolul scris de Sergiu Voicu în cartea ”Esecuri de Succes”, coordonată de Vlad Mocanu ***

>>> Citiţi pe Blog, la sectiunea Business şi celelalte teme abordate de Sergiu Voicu în cartea ”Esecuri de Succes”:

1) Cum privesc antreprenorii eșecul în afaceri?

2) Statistici actuale asupra eșecului în antreprenoriat în Romania

3) Care sunt factorii principali ai eșecului?

4) Cum afectează eșecurile economia românească?

5) Este acum un moment bun din punct de vedere economic pentru a dezvolta o afacere în România?

6) Exemple de eșecuri care au dus la succes.

Portofoliu VIDEO: https://www.youtube.com/sergiuvoicu

Sergiu Voicu

Sunt jurnalist specializat în domeniul economic, de afaceri, financiar şi în turism. Sunt realizatorul proiectului România Fast Forward, unde fac reportaje ample despre români de succes, oameni de afaceri cu poveşti frumoase şi companii autohtone de top. În decursul anilor am prezentat atât emisiuni de business, de călătorii, dar şi de divertisment. Am experienţă de aproape 12 ani de reporter de stiri acreditat la Guvern şi am avut ocazia să fiu regizor şi regizor secund pentru câteva documentare de televiziune. Am lucrat 5 ani şi în radio, unde am fost atât realizator de emisiuni, cât şi DJ. Sunt absolvent de Studii Economice şi am urmat un masterat în Jurnalism, iar călătoriile şi dansul sunt marile mele pasiuni.

Descoperă mai multe la Sergiu Voicu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura