Testimoniale
Dorin Boerescu – antreprenor 2 Performant
Sergiu are o energie incredibil de bună și este un jurnalist extrem de profesionist. Mă bucur că l-am cunoscut și că am avut șansa să colaborăm pentru ediția România Fast Forward dedicată poveștii 2Performant. Mi-aș dori să existe mai mulți oameni ca el în toate domeniile în România.
Radu Savopol – antreprenor 5 to Go
Poveștile românești de succes merită să fie împărtășite, iar România Fast Forward a creat contextul ideal pentru ca antreprenorii români, oamenii cu idei valoroase care cred în potențialul României, să demonstreze că se poate.
Participarea mea la emisiune a fost un pas înainte pentru ca acestă ipoteză să se consolideze. Povestea din spatele succesului este deseori mult mai importantă decât succesul însuși. Prin moderarea unui cadru de calitate și într-o atmosferă plăcută, alături de Sergiu, am reușit să reasamblăm parcursul conceptului 5 to go și să răspundem la întrebări cu care se confruntă cei mai mulți dintre antreprenorii aflați la început de drum.
România Fast Forward nu vânează senzaționalul, dar Sergiu reușește cu profesionalism să aducă pe ecrane istorii personale și necosmetizate.
Lucian Bădilă – antreprenor 5 to Go
Am avut prima întâlnire „pe bune” cu televizorul şi un jurnalist de business avizat. A fost o experienţă grozavă la filmare şi foarte degajată. Cât despre impact…a fost un Up pe măsură pentru relaţia business-ului cu clienţii, dar şi pentru relaţia business-ului cu alte afaceri.
Lucian Velicu – francizat 5 to Go Buzești
Felicitari pentru emisiune. Un om simplu, de un profesionalism cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Îmi aduc aminte și acum ce emoții am avut în fața camerei, însă plăcerea cu care vorbești cu și despre oameni m-a făcut să trec peste. Atât tu, cât și poveștile de succes pe care le prezinți au în spate multă muncă și perseverență. Deci cine are urechi să vadă :)) Keep up the good work!!
Valentin Sen – trainer, speaker și consilier de dezvoltare personală
O deosebită plăcere să vezi profesioniști în acțiune, cu atât mai mult să lucrezi cu ei.
Sergiu Voicu este într-adevăr un om care se pricepe la ceea ce face, și mai important, realizează totul din pasiune. Tendința naturală, atunci când lucrezi cu el, este să te lași motivat și inspirat de aplecarea lui asupra potențialului uman local.
Oricine poate accede la activități facile, comerciale, însă puțini sunt aceia care aleg drumul neumblat și muncesc să descopere frumosul acolo unde nu se vede cu ochiul liber. Pentru aceasta și pentru promovarea valorile noastre, Sergiu Voicu mi-a câștigat respectul.
Marius Ghenea – antreprenor și angel investor
Mă bucur că am putut participa la această frumoasă inițiativă despre antreprenoriatul românesc, filmările în sine nu au fost simple, dar au fost plăcute, iar feedback-ul pe care l-am primit a fost excelent. M-am bucurat că emisiunea și, în general, toate emisiunile din această serie România Fast Forward nu s-au oprit numai la informațiile tipice de business, ci au mers mai departe și în zona de relație între viața personală și cea de business, colaboratori și parteneri.
Alexandru Ion – blogger
Pot spune că atât reportajul propriu-zis, cât și echipa din spatele său au fost cu adevărat profesioniste, oferindu-mi, de altfel, experiența pe care mă așteptam să o primesc nu doar în timpul realizării materialului, ci și ulterior, privind către rezultatul final. Fiind parte din proiectul România Fast Forward m-a ajutat ca ulterior să pot descoperi și alte business-uri, dar și alți oameni care contribuie la conturarea unei Românii de succes.
Vlad Dulea – blogger, antreprenor Kooperativa 2.0, solist trupa Atelier
Sergiu Voicu este un profesionist desăvârșit. Se vede că își iubește meseria din pasiunea cu care face lucrurile. Întâlnirea cu el pentru reportajul de la România Fast Forward a fost o reală plăcere și o experiență din care, la final, amândoi ne-am ales cu lucruri noi învățate.”
Dana Războiu – realizator TV
Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu un jurnalist care înțelege cât de importantă este educația pentru o societate care se luptă să redevină ce a fost în perioada interbelică. Îți mulțumesc că mă ajuți să promovez copiii care fac performanță în robotică, în România.
Mircea Neiconi – antreprenor Adaconi
Surpriza frumoasă de a fi aleși și invitați într-una dintre cele mai tari emisiuni TV, România Fast Forward, a fost o onoare, dar și o provocare plină de emoție. Pe lângă profesionalismul și excelența cu care ne-a obișnuit Sergiu, pe lângă reportajul care a strâns cele mai multe like-uri din istoria firmei Adaconi pe social media, bucuria mea cea mai mare a fost să-l cunosc puțin pe omul Sergiu Voicu, un suflet cald, prietenos, deschis, departe de „fumurile” pe care notorietatea lui le-ar putea produce. Atmosfera creată de el a făcut să dispară emoțiile filmării cu care nu eram obișnuiți și să rezulte o emisiune frumoasă, în care a prins și realizarile, dar și inima noastră și valorile care stau în spatele afacerii noastre.
Dragoş Hâncu – Amber Studio
Într-o lume mimetică, Sergiu are calitatea rar întâlnită de a fi realmente curios despre poveștile care se formează permanent în jurul nostru și în noi. Am învățat lucruri noi despre mine discutând cu Sergiu și aș repeta experiența oricând cu bucurie. Mulțumesc Sergiu.
Monica Cotoi – antreprenor Anna Fellini
Deși nu sunt o persoană căreia să-i placă să iasă în evidență, iar să dea interviuri cu atât mai puțin, Sergiu și cei doi băieți cameramani, prin felul lor cald și firesc, dar și prin profesionalismul pe care îl emană, mi-au insuflat încredere și m-au făcut să trec peste trac și să mă simt confortabil din primul moment.
Certitudinea că prima impresie nu a fost greșită am avut-o când am văzut reportajul: am rămas impresionată de cât de bine și clar au putut să sintetizeze declarațiile și, în final, cât de frumos au putut spune povestea noastră.
Chapeaux bas, mon amis !
Valer Blidar – antreprenor Astra Vagoane Calatori
Am apreciat inițiativa Digi24 de a face și emisiuni pozitive cu firme românești și oameni de afaceri români. Noi am fost și mai suntem doar exemple negative pe aproape toate rețelele media de la noi și este nedrept să fim tratați astfel. Referitor la colaborarea pe care am avut-o, vreau să vă spun că a fost o mare plăcere să vă cunosc și să colaborez cu dvs. în realizarea emisiunii respective. Având în vedere că după difuzarea emisiunii am primit foarte multe telefoane de la cunoscuți care au apreciat și lăudat acea realizare, cred că într-adevăr a fost o emisiune bună.
Alina Spinean – antreprenor Atasagon
Romania Fast Forward, un proiect deosebit, cu un impact pozitiv, motivațional. Filmările s-au desfășurat alături de Sergiu într-un cadru cald și prietenos, cu o dorință de a ajuta și de a insufla încredere. Mulțumim Sergiu și echipei pentru faptul ca ați scos în lumina reflectoarelor ce e mai frumos din spatele unei lupte nu tocmai ușoare.
Petru Muhammet Gurkan – antreprenor Atasagon
A susține un interviu nu este ușor din punctul meu de vedere, dar cu Sergiu totul a decurs foarte natural. Ceea ce ați ales ca proiect tv-Romania Fast Forward-este o idee foarte bună și o foarte bună motivare pentru antreprenorii români. Este o șansă pentru antreprenori de a-și împărtăși impresiile și un bun ajutor pentru cei care sunt la început de drum. Felicitări!
Sper să vedem mai multe produse media ca RFF, care sprijină companiile naționale.
Go Fast Forward Sergiu!
Dan Ștefan – Autonom
Sergiu are capacitatea rară de a găsi “povestea din spatele poveștii”. Într-o lume în criză de modele pozitive, România Fast Forward face o treabă foarte bună în a ne arata că “profit” și “corectitudine” nu sunt antonime.
Marius Ştefan – Autonom
România Fast Forward este un proiect jurnalistic unic. Într-o aglomerare de știri negative, Sergiu și echipa lui scot în evidență povești de succes absolut spectaculoase. Am fost impresionat de pregătirea riguroasă, atenția la detalii și dedicarea echipei de a scoate esența din multe ore de filmare. Având în vedere nevoia imensă de modele pozitive în societatea noastră, mi-aș dori să avem câte un efort similar în orice proiect jurnalistic, indiferent de mediul în care este difuzat. Mult succes în continuare!
Andras Kapy – antreprenor Axxo Suit
E o onoare să fim printre invitații lui Sergiu Voicu. Considerăm că inițiativa Romania Fast Forward e laudabilă și necesară, mai ales într-o perioadă economică grea.
Horațiu Țepeș – antreprenor Bilka Steel
Unul dintre celebrele citate ale lui Nelson Mandela este „Un cap bun și o inimă bună sunt întotdeaună o formidabilă combinație”. Această combinație o găsim la Sergiu și se reflectă în reportajele realizate de el pentru campania Romania Fast Forward. Așa cum se precizează chiar în reportajele realizate, că în spatele unui business de succes există o echipă de succes, este valabil și în cazul România Fast Forward.
Cu profesionalism și naturalețe, Sergiu Voicu a reușit să aducă în fața camerelor povestea și oamenii din spatele companiei, care sunt mai interesanți decât succesul însuși al companiei. Cu Sergiu filmările și interviurile au fost ca poveștile cu un prieten cu care nu m-am mai văzut de mult timp, asta deși la filmări ne-am văzut pentru prima dată. A reușit să aducă în prim plan povestea, a „cules” cu măiestrie toate informațiile și le-a pus într-un cadru profesionist și urmărindu-l, constatam că asta face în fiecare reportaj documentar.
Ne-am bucurat ca Bilka să fie una din poveștile din România Fast Forward, deoarece consider că pe lângă o campanie de prezentare a unor business-uri și a unor oameni de succes, aceasta a devenit o „videotecă” cu modele și repere ce poate fi permanent consultată de viitoarele generații. Mai mult, ne-am bucurat să vedem că reportajul despre Bilka a fost apreciat atât de oamenii din afara companiei, dar și de către angajați, aceștia descoperind noi povești despre companie.
Cristian Logofatu – antreprenor Bittnet
Am interacționat cu Sergiu pentru episodul referitor la Bittnet realizat pentru România Fast Forward. Pentru noi a fost o surpriză foarte plăcută derularea procesului-care a fost încântătoare, Sergiu fiind bine pregătit cu povestea noastră, întrebările fiind foarte relevante și creând valoare pentru spectatori. Dar poate mai mult decât calitatea procesului, am fost surprinși pozitiv de rezultatul filmărilor și montajului, povestea Bittnet spusă prin ochii lui Sergiu fiind una pe care ne-a plăcut să o urmărim „din afară”. Absolut toți oamenii care au văzut reportajul și ne cunoșteau ne-au sunat să ne felicite pentru el, deși nu era meritul nostru.